Lumea emotionala a omului ( partea I )

Confruntarea constiintei si sentimentelor, logicului si emotionalului, mintii si inimii, rationalului si irationalului a intrat demult in uz. Noi toti, din cind in cind, sintem nevoiti sa alegem intre “glasul inimii” si “glasul ratiunii”. Adesea, aceste doua “glasuri” ne sugereaza diferite solutionari, diferite alegeri. Pentru omul modern al civilizatiei occidentale este caracteristica dominarea sferei rationale asupra lumii sentimentelor, solutionarea acestei dispute in favoarea ratiunii. Cu ajutorul ratiunii noi ne planificam cariera, rezolvam problemele financiare, evaluam sansele, acumulam cunostinte, judecam despre ceva. Noi repetam in urma lui Descartes “Eu gandesc, inseamna ca exist”. Ratiunea, logica, intelectul sint necesare pentru reusita in lumea moderna tehnocratica, computerizata. Si, adaptindu-ne acestei lumi, tinzind spre reusita in ea, noi ne cultivam logica, intelectul si rareori avem grija de dezvoltarea sferei emotional-sentimentale, saracind lumea noastra interioara, deoarece bogatia vietii interioare este determinata de calitatea si profunzimea trairilor. Perceperea de catre om a vietii sale ca fericita sau nefericita reprezinta reflectarea starii lui emotionale. Insa perceperea vietii sale ca fiind reusita sau nu depinde de calitatea constiintei si ca instrument si de nivelul de stapinire a lui.

Contrapunerea emotiei intelectului nu intotdeauna este intemeiata. Inca in secolul XIII Roger Bacon a remarcat ca exista doua tipuri de cunoastere, unul – care se obtine prin argumente, al doilea – prin emotivitate (2, pag.129).

“Nici o emotie nu se reduce la emotionalitate curata, abstracta. Orice emotie include unitatea emotivitatii si cunoasterii, intelectualului si afectivului” – scria S.L.Rubinstein (1, pag.156).

“Omul ca subiect care cunoaste lumea si o schimba, … percepe emotiv ceea ce se intimpla cu el si este infaptuit de el, are o anumita atitudine fata de ceea ce il inconjoara. Perceperea emotiva a acestei atitudini a omului fata de ceea ce il inconjoara si constituie sfera de emotii si sentimente. Sentimentul omului este atitudinea lui fata de lume, fata de ceea ce simte si face in forma de nemijlocita traire” (S.L.Rubinstein, 1, pag. 152).

Cuvintul “emotie” vine de le latinescul “emovere” – a nelinisti, a excita.

F.Kruger in lucrerea “Esenta perceperii emotionale” (1, pag.108) scria:

“Ceea ce il bucura pe om, ceea ce il intereseaza, il mihneste, il ingrijoreaza, i se pare nostim, ii caracterizeaza cu mai mult “esenta” lui, caracterul si induvidualitatea lui… Intr-o anumita masura “emotionalul” ne da cunostinte despre alcatuirea lumii spirituale, despre “lumea interioara in intregime”.

Clasificarea emotiilor.

Manifestarile lumii interioare a omului sint extrem de variate. La ele se atribuie si astfel de fenomene diferite ca durerea si ironia, frumusetea si increderea, contactul si dreptatea. Emotiile se deosebesc dupa calitate, intensitate, durata, prefunzime, constientizare, necesitati, complexitate, conditiile de aparitie, functiile indeplinite, influenta asupra organismului, dupa obiectul continutului si orientare (catre sine, catre altii), influenta asupra trecutului si viitorului, dupa specificul exprimarii lor s.a.m.d. (Viliunas). Oricare din aceste masuri poate deveni fundamentala pentru clasificare.
Noi putem aprecia sentimentele, emotiile simtite ca fiind profunde, serioase ori superficiale, usuratice, ca puternice sau slabe, simple sau compuse, latente sau bine controlate.

Cel mai frecvent este intrebuintata divizarea in emotii pozitive si negative.

Emotii pozitive	Emotii negative
Bucuria, simpatia, incintarea, recunostinta, atasamentul, stima, increderea, mindria, entuziasmul, siguranta, exaltarea s.a.m.d.	Tristetea, furia, frica, necazul, deznadejdea, disperarea, regretul, invidia, dezamagirea, mihnirea, plictiseala, vinovatia, zapaceala, supararea, indignarea s.a.m.d.

Dar nu toate manifestarile emotionale se pot atribui uneia din aceste doua grupe. Exista de asemenea si stari emotionale neutral-sentimentale: mirarea, curiozitatea, indiferenta, nelinistea, ingindurarea, simtul raspunderii.
Divizarea emotiilor in pozitive si negative reflecta in primul rind aprecierea subiectiva a senzatiilor percepute.
In plan exterior atit emotiile pozitive cit si cele negative pot duce la urmari si pozitive si negative. Astfel, cu toate ca emotiile miniei sau fricii au adesea urmari negative pentru organism si chiar pentru societate, in anumite cazuri ele pot avea si functie pozitiva de aparare, supravietuire. Astfel de manifestari emotionale pozitive cum sint bucuria si optimismul pot, in unele cazuri, sa se transforme in “entusiasm razboinic”, care poate duce si la urmari negative. In acest mod, in dependenta de situatia concreta, una si aceeasi emotie poate sluji la adaptare si la dezadaptare, poate duce la distructii sau inlesni comportamentul constructiv (2).

Alta caracteristica a emotiilor se refera la conditionarea lor: interioara sau exterioara. Sa stie, ca emotiile de obicei apar in cazurile cind se intimpla ceva important pentru om. Ele pot fi legate atit de reflectarea influentei exterioare, situative (este asa-numita conditionare exterioara), cit si de actualizarea necesitatilor – in acelasi timp emotiile ii semnaleaza subiectului despre schimbarea factorilor interiori (conditionarea interioara).
Emotiile, sentimentele pot fi indreptate catre propria persoana (cainta, multumirea de sine) si catre altul (multumirea, invidia).

Sint evidentiate in grupe separate de fenomene emotionale sentimentele sociale (sentimentul onoarei, datoriei, raspunderii, dreptatii, patriotismului) si simturile estetice (simtul frumosului, maretiei, sublimului, comicului, tragicului).

Dupa S.L.Rubinstein (1, pag. 158-159) exista trei nivele de percepere emotionala:

1. nivelul nefondat al sensibilitatii emotional-afective, legat mai cu seama de necesitatile organice: senzatie de placere-neplacere, de tristete nefondata. La acest nivel, legatura dintre sentiment si obiect nu se constientizeaza.
2. sentimentele fondate (de obiect), legate de perceptia de obiect, actiunea de obiect, spre exemplu, frica este simtita fata de ceva. La acest nivel sentimentul reprezinta expresia in perceptie constienta a atitudinii omului fata de lume. Sentimentele fondate sunt diferentiate in dependenta de sfera – estetice, morale, intelectuale.
3. sentimentele generalizatoare (colective, sintetizatoare), care se inalta de-asupra celor de obiect – simtul umorului, ironiei, maretiei, tragicului. Ele exprima obiectivele conceptiei despre lume a personalitatii.

Printre diverse manifestari ale lumii emotionale a omului este obisnuit sa se evidentieze afectele, propriu-zis emotiile , sentimentele, pasiunile si dispozitiile.

Afect este numit procesul emotional care decurge navalnic si vertiginos, insotit de schimbari si actiuni organice, de cel mai multe ori nesupuse controlului volitiv constient.
Functia regulativa a afectelor consta in formarea experientei specifice - urmelor afective, care determina alegerea comportamentului ulterior referitor la situatii si elementele lor, care anterior provocau afectul (1, pag. 169).
Starea de incordarea emotionala a afectelor adesea duce la aparitia senzatiilor de oboseala si deprimare.

Emotiile sint stari ce au durata mai lunga decit afectele si ele se manifesta mai slab in comportamentul exterior. Emotiile au un caracter situational bine determinat. Ele exprima atitudinea apreciativa a omului fata de situatiile care se creeaza sau posibilele situatii, fata de activitatea sa si manifestarile sale in ea. Emotiile reflecta relatiile care se stabilesc intre motive si nemijlocita activitate de realizare a acestor motive (rolul regulator al emotiilor este descris in lectia “Functiile emotiilor”).

Sentimentele au un caracter mai durabil si mai complex ca emotiile si exprima atitudinea omului fata de realitatea concreta. Ex. dragostea de om, dragostea de tara.
Obiectele sentimentelor pot fi imagini si notiuni care formeaza continutul constiintei morale a omului. Sentimentele inalte se refera la valorile si idealurile spirituale. Ele ocupa un loc important la formarea personalitatii. Sentimentele reguleaza comportamentul omului, pot motiva faptele lui.
Emotiile si sentimentele pot sa nu coincide – astfel, te poti supara pe omul iubit.

Pasiunea este un sentiment puternic, statornic, indelungat. Pasiunea se manifesta printr-o concentrare de intentii si forte, orientate spre un tel unic. In pasiune este puternic reliefat momentul volitiv. Pasiunea inseamna avintul, atragerea, orientarea tuturor aspiratiilor si fortelor personalitatii intr-o unica directie, concentrarea lor asupra unui singur tel.

Dispozitie este numita starea general emotionala a personalitatii. Dispozitia nu tine de obiect, nu se potriveste unui eveniment. Ea este o apreciere emotionala inconstienta de catre personalitate a faptului cum se orinduiesc imprejurarile la momentul dat.
L.I.Petrajitki (1, pag.20) a comparat emotiile, afectele, dispozitia, pasiunea cu urmatoarele imagini: “1) apa pur si simplu; 2) o presiune neasteptata si puternica a apei; 3) o curgere slaba si linistita a apei; 4) o curgere puternica si continua (neintrerupta) a apei intr-o singura albie adinca”.