Mi se pare că am uitat să fim oameni, că am încetat să aratăm că avem sentimente, că ne pasă de tot ce se întâmplă. Zi de zi văd dovezi de oameni răi, oameni care vorbesc urât, jignesc fără niciun motiv întemeiat. Fiecare om are probleme, fiecare încearcă să le rezolve cum poate, unii reușesc să se ascundă, altora li se citește pe fața supărarea și tristețea. Niciunul nu e de condamnat, fiecare om e diferit și reacționează diferit atunci când are o problemă, ține de fiecare să știm să ne gestionăm viața și evenimentele din viața noastră de zi cu zi.
Există probleme peste care putem să trecem singuri, alteori avem nevoie de prieteni, avem nevoie ca oamenii din jur să ne înțeleagă și să ne susțină. Dar cum putem avea pretenția ca cineva să ne sară în ajutor când suntem mereu posomorâți, nervoși și gata ”să sărim la bătaie”? V-ați gândit vreodată că atitudinea noastră îi îndepărtează pe cei din jur care ne-ar dori de prieteni? V-ați gândit vreodată că oamenii sunt atrași de oameni veseli, optimiști?
De când a venit această pandemie, în luna martie 2021, parcă am uitat cum este să donăm, să ajutăm persoanele care au cu adevărat nevoie de ajutor. Ceea ce scriu este o observație asupra comportamentului și trăirilor mele.
