Emag

eMAG - Furnizorul solutiilor complete!

vineri, 19 iunie 2009

Azi este cea mai fericită zi din an



Dacă v-aţi trezit în această dimineaţă extrem de bine dispuşi şi nu vă puteaţi explica de ce, ei bine misterul este elucidat. Specialiştii au concluzionat că astăzi, 19 iunie, este cea mai fericită zi din an, aşa că bucuraţi-vă de ea!

Şi este dovedit din punct de vedere matematic că mai fericiţi ca azi nu vom mai fi decât la anul pe vremea asta. Un psiholog a inventat o formulă bazată pe prietenii, vreme şi vacanţă şi i-a reieşit că pe 19 iunie vom fi foarte mulţumiţi.

În ciuda recesiunii, se pare că secretul fericirii constă în lucrurile gratuite. "Cele mai importante în viaţă sunt relaţiile şi niciun pogon de bani nu poate cumpăra asta", a explicat Dr Arnall .

Formula fericirii: O + (NxS) + Cpm/T + He.
O- cand te afli in aer liber
N - natura
S- interactiuni sociale
Cpm- memoriile din copilărie
T - temperatură
He - nerăbdarea dinaintea vacanţei

SURSA : TABU.RO

marți, 2 iunie 2009

Despre sesiune in felul meu

S-a terminat. Desi ne ascundem nerabdarea eliberarii de constrangeri dupa teancul de cursuri copiate la xerox de la colegii nostri “tocilari”, pentru noi e ca si cum facultatea s-ar fi terminat. Nu ne sta mintea la invatat, nici macar la copiat prin metode revolutionare, pentru ca ne-ar fi din cale-afara de greu sa le deprindem. Ne tragem plapuma peste ochi si ne cufundam in visare. In acel soi de lene dulce, care ne anesteziaza constiinta si ne apara de remuscarile de a nu fi facut la vreme acele lucruri pe care stim ca nu le vom face niciodata. Il chemam pe “omul perna”, care ne linisteste cu soapta mincinoasa si perversa a faptului ca nepasarea noastra e legitima si sanatoasa.
Noi suntem acei ignoranti care-si poarta cu mandrie steaua de chiulangii nepasatori in frunte. Noi suntem cei pentru care functioneaza obligatia iesitului in oras cu prietenii, cursurile de la spartul targului si norma universitara la halba. Ne place vorba lunga si barfa intinsa despre cei mai buni ca noi, mai brezi si mai fraieri.
Dar noi suntem si acei idealisti, care refuzam lucrurile care nu sunt cu adevarat importante, suntem cei plictisiti de cursurile prafuite, de profesorii absurzi sau plictisitori si de examenele stupide. De promisiunile de burse mai mari din partea Ministerului si de “amenintarile” cu principii de “Calitate” care sa-i “extirpe” din sistem pe acei dintre noi care nu au invatat in mai bine de douazeci de ani de existenta sa puna cratima acolo unde-i cazul.
Am avut si noi momentele noastre de constiinciozitate, dar ne-am plictisit prematur. Pentru ca am renuntat si noi sa fim naivi dupa un an – doi de facultate si-am cautat sa vedem viermele din toate tesaturile. Asa a ajuns sa nu ne mai placa nimic, sa ne scarbim de tot.
Desi s-ar putea sa nu ne credeti, noi chiar tanjim sa invatam, dar nu mai gasim de unde sa ne extragem motivatia, oricat am sonda in realitate cu sonda iluziilor de odinioara. Cum zicem noi adesea, “ne-am sictirit”. Ne este si noua al dracului de ciuda ca am cazut din lac in put, cautand sa ne ocupam durata cu acele lucruri care, chipurile, sa conteze. Prea mult fum de tigara, excesiv de mult alcool, petreceri in care zorii ne prind cu noaptea betiei in cap ne-au obosit si ele, la fel de mult ca facultatea careia i-am cautat nod in papura cu fiecare ocazie.
Pe unii dintre noi ne-a prins ultimul an de facultate in plop, cu licentele incepute, ajunse la pagina zece si abandonate sau poate chiar cu licenta neinceputa.
Sesiunea asta ne e o sare pe rana, va spun sincer. De aceea pun capul in perna si astept somnul izbavitor si ma conving ca, de fapt, s-a terminat bucata asta de scoala in care n-am fost in stare sa imi gasesc un rost. In loc sa numaram pagini de cursuri pe care stim ca oricum nu o sa le invatam niciodata, preferam sa numaram, pana adormim, planuri de vacanta.
Paradoxal, ne este totusi bine in sesiune, ne anunta ca e prea tarziu pentru a mai face ceva. Finalul a venit mai devreme, pentru ca noi l-am chemat.

Linkuri sponsorizate

lensa.ro

fashiondays.ro

pint.ro%20