Categorii de prieteni

1. Prietenii de-o viata (sau aproape). Sunt acei oameni pe care ii cunosc de mic. Am crescut si copilarit impreuna, am impartasit primele secrete si chiar ne-am maturizat (intr-un fel sau altul) tot impreuna. Acestia sunt prietenii pe care simti ca te poti baza oricand, la orice ora din zi sau noapte, absolut cu orice.

2. Prietenii actuali (cei cu care iesi etc.). Sunt acei oameni langa care ma simt bine. Cu care imi place sa ies, sa stau, cu care ma simt in largul meu. Oameni cu aceleasi (sau asemanatoare) gusturi/preferinte ca si mine. Posibil sa ramana prieteni mult timp.

3. Prietenii cei buni. Sunt oamenii care pot face parte din orice categorie de prieteni mai sus amintita. Numarul lor e redus, dar stii si simti ca iti sunt prieteni.

4. Prietenii ocazionali. Ii cunosti, ii stii, cu unii esti in relatii destul de bune chiar. Nu obisnuiesti sa iesi cu ei, dar daca se iveste ocazia, sunt acolo gata sa-ti sara in ajutor. Majoritatea.
( avem si o subcategorie aici. Genul de prieten ocazional cu care doar te saluti.)

5. Prietenii de-o noapte. (care nu au o neaparata legatura cu noaptea). Sunt oamenii pe care ii cunosc acum, stau cu ei, rad, glumesc, aberez, ma simt bine, si in urmatoarea zi nu mai stiu nimic de ei. Uneori nu pot fi numiti prieteni, dar mie imi place mult cum suna. Am sentimentul ca, impreuna cu cei de la 3., sunt singurii care nu te vor insela vreodata. Asta pentru ca nu stiu multe despre tine, ci doar strictul necesar pentru a te distra putin.

curentul Emo

Emo-Kids

Termenul de “emo” vine de la "emotional" care ne poate duce, eventual, cu gandul la acele persoane ceva mai sensibile, afective, si usor de impresionat.
“Emo” este, de fapt, starea pe care persoana ce se considera astfel o are datorita unor deceptii peste care nu a putut trece (in cazul unora) sau datorita simplului fapt ca “filmul a fost prea frumos pentru a se termina astfel” sau a unor versuri “ce deprima” (in cazul altora).
Cert este ca aceasta stare nu apare doar de dragul de a fi “emo” ci, dupa cum au demonstrat si unii specialisti in domeniul psihologiei, de pe urma unor traume ce au modificat modul de a gandi, de a actiona.

Cum se identifica un emo-kid?

De multe ori aceste persoane au tendita sa se urasca, sa se considere inferioare celorlaltor persoane, sa fie extrem de aspre cu ele insele, toate acestea, culminand, uneori, cu tentative de sinucidere.
Acesta stare se manifesta in perioada adolescentei, sau perioada critica, asa cum o denumesc specialistii, cand tinerii, incercand sa se regaseasca, au sansa sa se simta frustrati.



Scurt istoric al termenului:

La inceput (1985-1994) termenul de ‘emo’ era folosit in muzica, acesta fiind un subgen al rockului. Pe parcursul anilor, acest cuvant cunoaste un domeniu vast de intrebuintari.
Ascultatorii acestui gen de muzica au devenit ‘emo-kids’, felul in care se imbraca a devenit ‘emo-style’, felul in care se machiaza ‘emo make-up’ si presupun ca modul in care reactioneaza ‘emo-acting’.
‘Emotional’ a fost folosit pentru a descrie trupe precum :

• A Fire Inside ( AFI )
• Fall Out Boy
• Funeral for a Friend
• My Chemical Romance
• Panic! at the disco
• Taking back Sunday

Acestea au fost etichetate drept emo din diferite motive precum:

• ritmul cantecelor
• semnificatiile versurilor
• modul de a se imbraca sau machia a cantaretilor etc.

Multi fani nu sunt deloc de acord cu felul in care idolii lor sunt catalogati, negand cu desavarsire faptul ca acestia ar canta muzica “emo”.
Intr-un interviu, chiar Guy Picciotto, intrebat fiind cum se simte precum ‘creatorului genului de muzica emo’, a raspuns:
‘‘Nu recunosc aceasta atributie. Intotdeauna am crezut ca este cel mai retardat termen inventat .Stiu ca toate trupele urasc sa fie astfel etichetate. Se simt ofensati. Dar sincer, consider ca toate trupele din care am facut parte au fost punk-rock. Pentru mine nu are absolut niciun sens.”
“Se imbraca exclusiv in negru, refuza orice urma de dragalasenie, sunt teribilisti si le place sa-si picteze unghiile in negru” - asa ar descrie una dintre sutele de definitii din The Urban Dictionary notiunea de Emo Kid.

Modul lui de a se afisa in lume:

O alta definitie spune ca emo kid-u` e o mixtura intre un goth kid, un rock kid si un punk kid.
Acest individ poate fi recunoscut dupa ochii puternic conturati, coafurile rasta, parul relativ lung sau ciufulit, de culoare neagra, sau, eventual, in combinatii cu unele culori “ce sar in ochi”.
Se evidentiaza si prin felul lui de a se imbraca, purtand tot felul de combinatii ciudate de haine pe care oamenii nu le poarta, in general si poarta o geanta lunga tip postas.

Lumea emotionala a omului ( partea II )

K.Izard, in monografia sa “Emotiile omului”, distinge 10 emotii pe care le considera fundamentale – emotiile interesului, bucuriei, mirarii, suferintei-durere, miniei, repulsiei, dispretului, fricii, vinovatiei. Fiecare din aceste emotii influenteaza intr-un mod specific asupra proceselor de perceptie si asupra comportamentului omului. Diferite combinari de emotii fundamentale creeaza formatiuni emotionale mai compuse. Daca astfel de emotii complexe sint simtite de catre om relativ stabil si des, ele sint considerate drept trasatura emotionala. Evolutia ei este determinata atit de predispozitia genetica a omului cit si de specificul vietii lui.

Sa examinam pe scurt fiecare din emotiile fundamentale. 

Interesul este cea mai raspindita emotie pozitiva. Interesul asigura mentinerea unui anumit nivel de activare a organismului. Starea opusa interesului este plictiseala.
Cauzele principale ale interesului sint: noutatea (noul), dificultatea, diferentierea de obisnuit. Ele pot fi legate atit de ceea ce se intimpla in exterior cit si de ceea ce se intimpla in lumea interioara a omului–in gandirea, imaginatia lui. Interesul “focalizeaza” atentia, dirijeaza perceptia si gindirea. Gandirea intotdeauna este conditionata de un anumit interes.
Interesul reprezinta starea motivationala dominanta in activitatea cotidiana a omului normal, este unica motivatie care poate sa mentina lucrul de zi cu zi intr-un mod normal. Interesul determina un comportament de investigare, creatia si capatarea
dexteritatilor si priceperilor in lipsa unor stimulente din exterior catre asta, joaca un rol foarte important in dezvoltarea formelor de activitate artistice si estetice.
Analizind procesul de creatie, Maslow (2, pag.109) vorbeste despre doua faze ale lui: prima faza se caracterizeaza prin improvizatie si inspiratie. Faza a doua – elaborarea sau evoluarea ideilor initiale - necesita disciplina si munca perseverenta, si aici puterea motivationala a interesului are o insemnatate hotaritoare pentru depasirea obstacolelor.
Manifestarea (puterea si frecventa aparitiei) emotiei interesului la un om concret depinde de asa factori precum ar fi conditiile social-economice, volumul si diversitatea informatiei primite in mediul cel mai apropiat, de atitudinea familiei fata de ocupatiile, pasiunile si alte forme de activitate ale membrilor ei. Parintii curiosi, predispusi le peripetii, sint mai capabili de a educa orientari de cunastere bazate pe interes la copiii lor, decit acei parinti care prefera sa traiasca in baza unor dogme si conceptii imuabile. Orientarea interesului omului spre anumite genuri de activitate este determinata de sistemul lui de valori.

Bucuria este emotia pozitiva de baza a omului. Insa omul nu poate provoca deliberat aceasta emotie. Bucuria poate surveni in urma unei realizari sau reusite creative a personalitatii, insa ele de sine statator nu garanteaza bucuria.
Majoritatea savantilor sint de acord cu faptul ca bucuria este produsul accesoriu al eforturilor indreptate spre anumite obiective.
Bucuria poate aparea la recunoasterea a ceva cunoscut, in special dupa o lipsa de lunga durata sau izolarea de omul sau obiectul cunoscut. Spre deosebire de interes, care il tine pe om intr-o stare de permanenta excitare, bucuria il poate linisti, calma.
Bucuria ii confera omului senzatia priceperii de a invinge dificultatile si de a se bucura de viata, faciliteaza viata cotidiana, il ajuta sa confrunte durerea, sa atinga scopurile dificile. Oamenii mai fericiti sint mai siguri de sine, mai optimisti si mai de succes in viata, au contacte mult mai strinse si de colaborare reciproca cu alti oameni. Lucrul lor este mai consecvent, cu scopuri bine determinate si este mai rezultativ. Ei au sentimentul propriului respect, poseda deprinderile si realizarile necesare pentru atingerea scopurilor sale, primesc o placere enorma de la insusi procesul acestei realizari. Oamenii fericiti se pare ca au trait des succesul in copilarie, ce a format la ei simtul competentei (Wessman, Ricks, dupa 2, pag.234-235) .
Exprimarea expresiva a bucuriei, intre care si risul, sporeste puterea trairii subiective a emotiei in cauza.
Simtind bucurie oameni sint predispusi mai mult sa se delecteze cu obiectul decit sa-l analizeze critic. Ei percep obiectul asa cum este el si nu incearca sa-l schimbe. Ei mai degraba simt o apropiere fata de obiect decit dorinta de a se departa si de a-l analiza obiectiv. Bucuria permite sa se simta ca exista o multitudine de relatii intre om si lume, un sentiment puternic de triumf sau complicitate cu obiectul bucuriei sau cu lumea in intregime. Adeseori bucuria este insotita de senzatia de putere si avint energetic, de o senzatie de libertate majora, omul simte ca este ceva mai mult decit precum este in starea obisnuita. Omul fericit este mai predispus sa vada frumusetea si bunatatea in natura si in viata omului (Meadows, dupa 2, p.238).
Sentimentul de bucurie este legat de realizarea de catre om a posibilitatilor sale. Bucuria este o stare normala de viata a unui om sanatos.


Obstacolele in autorealizare totodata sunt si piedici in aparitia bucuriei. La acestea se refera:

1. Unele particularitati ale vietii sociale a omului, cand regulile si instructiunile reprima activitatea creativa, instituie un control atotpatrunzator sau prescriu banalitatea si mediocritatea.
2. Relatii lipsite de omenie si prea sever ierarhizate social.
3. Dogmatismul privind educarea copiilor, sexului si religiei, care ingreuneaza omului cunoasterea de sine, dragostea si increderea de sine, ce il impiedica sa simta bucurie.
4. Nedefinirea rolurilor feminine si masculine.
5. Atentia prea mare care se acorda in societatea noastra succeselor si realizarilor materiale (Schutz, dupa 2, pag. 238-239).

Urmatoarea emotie, evidentiata de Izard, este mirarea.
Cauza exterioara a mirarii este un eveniment neasteptat si neprevazut, care se considera putin placut in comparatie cu acelea care duc spre bucurie. Mirarea se caracterizeaza printr-un nivel inalt de impulsivitate si predispozitie catre obiect. Mirarea este un sentiment repede trecator. Ea indeplineste functia de adaptare la schimbarile neasteptate din lumea exterioara, indemnind la schimbare, “comutare” a atentiei. Mirarea intrerupe activitatea curenta, uneori in momentul mirarii la om se “deconecteaza” gindirea.
In dependenta de imprejurari, emotia de mirare poate fi apreciate de caatre om ca fiind placuta sau neplacuta, cu toate ca mirarea propriu-zisa frineaza activitatea curenta, “comuteaza” atentia la schimbarile intimplate. Daca omul are des sentimentul de mirare, pe care el il considera neplacut, si, totodata, nu poate face fata situatiei, atunci la om se poate dezvolta frica si neeficienta in fata noului si neobisnuitului, chiar daca acesta nu este neasteptat. Insa daca omul este placut mirat, el de obicei apreciaza mirarea ca emotie pozitiva.

Durerea este de obicei reactia la o pierdere, ratare – temporara sau permanenta, reala sau imaginara, fizica sau psihologica (aceasta poate fi pierderea anumitor calitati atragatoare in sine, anumitor orientari pozitive asupra propriei persoane). Pierderea sursei de atasament (a omului, obiectului, ideii) inseamna pierderea a ceva pretios si drag, a izvorului de bucurie si excitare, a dragostei, sigurantei, a sentimentului de bunastare.
Lucrul interior pe care il face suferinta durerii ii ajuta omului sa plateasca tribut pierderii, sa se adapteze le durere, sa-si stabileasca autonomia personala.
La fel ca alte emotii durerea e molipsitoare, le provoaca compasiune celor din jur, contribuie le sporirea unitatii de grup.
Suferinta apare ca rezultat al influentei de lunga durata a unui nivel excesiv de stimulare – durerea, zgomotul, frigul, arsita, esecul, deceptia, pierderea. Cauza suferintei poate fi si nereusita atit reala cit si imaginata.
Suferinta este una din cele mai raspindite emotii negative, care apare si domina cand simtim durerea si depresia. Ea motiveaza activitatea energica, indreptata spre evitarea sau micsorarea suferintei.
Omul care sufera simte tristete, descurajare, dezamagire de sine, nesiguranta, singuratate, abandonare, ultima poate fi atit reala cit si inventata. Deseori omului ce sufera i se pare ca viata intreaga este urita si nemernica. Suferinta adesea, mai ales in copilarie, este insotita de plins.
Suferinta indeplineste citeva functii:

1. Ea ne comunica despre faptul ca omul se simte rau.
2. Il determina pe om sa intreprinda anumite actiuni pentru a micsora suferinta, sa inlature cauzele ei sau sa-si schimbe atitudinea fata de obiectul care este cauza suferintei.
3. Suferinta asigura o “motivatie negativa” moderata, strategia evitarii.
4. Evitarea suferintei de la despartire contribuie la unirea dintre oameni.

Sentimentele de furie, repulsie, dispret constituie asa-numita triada a dusmaniei.
Cauza miniei (furiei) de obicei este senzatia unui obstacol fizic sau psihilogic in ceea ce vrea sa faca omul. Acestea pot fi de asemenea si anumite reguli, legi sau propria incapacitate de a face ceea ce-ti doresti. Alte cauze ale miniei pot fi jignirea personala, intreruperea a situatiei de interes si bucurie, constringerea de a face ceva contrar dorintei proprii.
Omul infuriat simte o mare incordare, muschii se contracta, singele “ii clocoteste in vine”. Uneori omul infuriat are impresia ca va exploda daca nu-si va exterioriza minia lui. Emotia miniei se caracterizeaza prin impulsivitate in exprimare si o mare incredere in sine. Starea de minie impiedica gindirea clara si lucida.
Functia evolutiva a miniei consta in mobilizarea energiei individului pentru a activa autoaparare. Cu dezvoltarea civilizatiei aceasta functie a miniei aproape ca a disparut, s-a transformat intr-un obstacol, piedica – majoritatea cazurilor de manifestarea a miniei sint incalcari ale codurilor juridice sau etice.

Cand omul are un sentiment de repulsie, el incearca sa inlature obiectul care i-a provocat acest sentiment sau sa se departeze singur de el. Obiectul repulsiei il apsoarbe omului mai putina atentie decit obiectul miniei. Minia stirneste dorinta de a ataca, iar repulsia – dorinta de a se debarasa de obiectul care a provocat aceasta emotie.
Repulsia contribuie la indreptarea atentiei in alta parte. La fel ca minia, repulsia poate fi indreptata catre propria persoana, provocand autocondamnarea si scazind autoaprecierea.

Dispretul este un sentiment de superioritate asupra unui oarecare om, grup de oameni sau obiect. Dispretuitorul se simte mai puternic, mai drept, mai superior in anumite privinte, decit cel dispretuit, priveste la el “de sus in jos”, creeaza o bariera intre el si celalalt.
Dispretul adesea e legat de situatii de manifestare a geloziei, avariei, rivalitatii. El se poate exprima prin sarcasm, ura, asprime fata de altii. Dispretul alimenteaza diferite prejudecati umane.
Situatiile care provoaca dispretul mai rar duc la agresiune decit acelea care cauzeaza minia sau repulsia. Dispretul se considera cea mai rece emotie din triada dusmaniei.
Posibil, dispretul a aparut evolutiv ca o forma de pregatire catre intilnirea cu dismanul, ca o demonstrare a puterii si invincibilitatii sale, tendinta de a se insufleti pe sine si a speria dusmanul.

Frica este cea mai periculoasa din toate emotiile. Senzatia fricii variaza de la un presentiment neplacut pina la groaza. O frica puternica poate cauza moartea.
De obicei cauzele fricii sint evenimentele, imprejurarile sau situatiile care semnalizeaza primejdia, si ele pot fi atit fizice cit si psihologice. Cauza fricii poate fi atit prezenta a ceva amenintator cit si lipsa a ceea ce asigura siguranta.
Stimulentii naturali ai fricii sint singuratatea, necunoscutul, schimbarea neasteptata a stimulentului, durerea s.a.m.d. Stimulentii fricii, derivati de la cei naturali, includ in sine intunericul, animalele, obiectele necunoscute si oamenii necunoscuti. Motivele fricii pot avea un temei cultural, fiind rezultatul instruirii: frica ce survine la auzul sunetului sirenei de alarma aeriana, frica de fantome, hoti s.a.m.d.
Frica este traita ca un sentiment de neaparare, nesiguranta, ca un sentiment de pericol si nenorocire care se apropie; de primejdie asupra propriei existente, a propriului “Eu” psihologic. Nesiguranta poate fi simtita atit fata de adevarata natura a pericolului cit si in privinta faptului cum sa actionezi in acest pericol.
Frica micsoreaza numarul nivelelor de libertate in comportament, limiteaza perceptia, gindirea incetineste, devine mai ingusta ca volum si mai rigida ca forma.
Bowlby (2, pag.318) descrie manifestarea exterioara a fricii astfel - “o scrutare precauta, reprimarea miscarilor, expresia fetei speriata, care poate fi insotita de tremur si lacrimi, ghemuirea, fuga, cautarea de contact cu cineva”, una din trasaturile comune ale simtului fricii este incordarea, “inghetarea” corpului.
Functia evolutiv-biologica a fricii consta in consolidarea relatiilor sociale, in “fuga dupa ajutor”. Frica slujeste drept semnal de avertisment si schimba directia gindului si comportamentului omului. Frica ocupa o pozitie intermediara intre mirare si comportamentul final specific adaptiv.
Deosebirile individuale in manifestarea emotiei de frica la un om concret depind atit de predispozitiile biologice cit si de experienta lui individuala, de contextul socio cultural general. Exista metode de scadere si control a sentimentului de frica.

Rusinea, timiditatea si vinovatia uneori sint considerate aspecte ale uneia si aceleiasi emotii, uneori sint examinate ca emotii complet diferite, care nu sint legate una de alta. Darvin socotea ca rusinea apartine unei unei grupe mari de emotii inrudite in care intra rusinea, sfiala, vinovatia, gelozia, invidia, zgircenia, razbunarea, falsitatea, ambitia, mindria, umilinta.

Cand omul se simte rusinat el, de regula, isi fereste privirea, isi intoarce fata intr-o parte, isi pleaca capul. Cu miscarile corpului si ale capului el se straduie sa para cit mai mic. Ochii sint plecati in jos sau fug dintr-o parte in alta. Uneori, oamenii ridica sus capul, schimbind in acest mod privirea rusinoasa le una dispretuitoare.Rusinea poate fi insotita de inrosirea partilor descoperite ale corpului, in special a fetei.

La rusine toata constiinta omului e plina doar de sine. El se constientizeaza doar pe sine sau numai acele trasaturi, care i se par la momentul dat neadecvate, indicente. De parca ceva ce el ascundea cu grija de srtaini, pe neasteptate a fost expus privirilor generale. In acelasi timp, se simte o incapacitate, necompetenta generala. Oamenii uita cuvintele, fac miscari gresite. Predomina o stare de neputinta, slabiciune si chiar intreruperea activitatii constientului. Omul matur se simte ca un copil, a carui slabiciune este expusa in vazul tuturor. “Altul” se prezinta ca o fiinta puternica, sanatoasa si capabila. Rusinea deseori este insotita de senzatia de insucces, nereusita.

Rusinea si timiditatea sint strins legate de constiinta de sine, de imaginea integra a “Eului”. Rusinea ii indica omului ca “Eul” lui este prea descoperit si deschis. In unel cazuri rusinea are un rol de aparare, impunind subiectul sa-si ascunda si sa-si mascheze anumite trasaturi in fata unui pericol mai serios, care provoaca emotii de frica.

Ca si la celelalte emotii, pentru diferiti oameni situatiile care provoaca rusinea sint diferite. Ceea ce la unul provoaca rusinea, la altul poate trezi pasiunea, la al treilea in aceeasi situatie agresivitatea.

Rusinea il face pe om sensibil la sentimentele si aprecierile celor din jur, la critica. Evitarea rusinii prezinta un stimulent puternic al comportamentului. Puterea lui este determinata de faptul pe cit de inalt isi apreciaza omul demnitatea si onoarea sa. Rusinii ii revine un rol important la constituirea calitatilor etico-morale ale omului. Dupa cum a spus B.Shaw: ”Nu exista barbatie, exista rusine”. Pericolul rusinii i-a facut pe multi tineri sa mearga la durere si moarte in razboaie, chiar si la acele razboaie ale caror sens ei nu-l intelegeau si nu-l simteau. 

Rusinea este o emotie foarte bolnavicioasa, este greu de a fi suportata, mascata sau ascunsa. Eforturile de refacere si consolidare a propriului “Eu”, in urma sentimentului de rusine, se pot prelungi pina la citeva saptamini.

Emotia rusinii are urmatoarele functii psiho sociale:

1. Rusinea focalizeaza atentia asupra anumitor aspecte ale personalitatii, le face obiect de apreciere.
2. Rusinea contribuie la derularea in gind a situatiilor complicate.
3. Rusinea mareste permeabilitatea hotarelor “Eului” - omul poate sa se simta rusinat pentru altul.
4. Rusinea garanteaza sensibilitatea in privinta sentimentelor fata de cei apropiati.
5. Rusinea intensifica autocritica, contribuie la formarea unei conceptiei de sine mai adecvate.
6. O impotrivire reusita emotiei de rusine poate contribui la dezvoltarea autonomiei personalitatii.

Pentru cultivarea sentimentului de vina sint necesare trei conditii psihologice: 1) – acceptarea valorilor morale; 2) – insusirea simtului de datorie morala si devotament acestor valori; 3) – aptitudini suficiente pentru autocritica intru perceperea contradictiilor dintre comportamentul real si valorile adoptate.

Vinovatia apare de obicei in urma unor actiuni gresite. Comportamentul care provoaca sentimentul de vinovatie incalca codul moral, etic sau religios. De obicei oamenii se simt vinovati cand constientizeaza ca au incalcat o regula sau hotarele propriilor convingeri. De asemenea ei pot sa se simta vinovati cand refuza sa-si asume responsabilitatea. Unii oameni pot simti sentimentul de vina cand nu lucreaza suficient de mult in comparatie cu propriile criterii, cu principiile parintilor sau ale grupului referent ( grupului social, valorile caruia ei le impartasesc). 

Daca omul are sentimentul de rusine incalcand anumite norme, atunci este foarte probabil ca el a aparut fiindca de acest lucru au aflat altii. Senzatia rusinii este legata de asteptarea aprecierii negative a actiunilor noastre de catre altii sau de asteptarea pedepsei pentru faptele noastre. Vinovatia insa este legata, in primul rind, de condamnarea faptelor sale de catre insusi omul, indiferent de atitudinea pe care au luat-o sau ar putea s-o ia cei din jur. Vinovatia apare in situatiile in care omul simte raspundere personala.

Ca si rusinea, vinovatia il face pe om sa-si plece mai jos capul, sa-si fereasca privirile. 

Vinovatia stimuleaza o multime de ginduri, care vorbesc despre ingrijorarea omului pentru gresala facuta. Situatia care a provocat sentimentul de vina poate sa se repete iarasi si iarasi in memorie si imaginatie, omul cauta o cale de ispasire a propriei vinovatii. 

Emotia vinovatiei de obicei se desfasoara in contextul relatiilor emotionale. Maher (2, pag.383) descrie vinovatia ca un caz particular de neliniste care se isca din asteptarea micsorarii dragostei din cauza comportamentului sau.

Vinovatia are o influenta deosebita asupra dezvoltarii raspunderii personale si sociale.

Lumea emotionala a omului ( partea I )

Confruntarea constiintei si sentimentelor, logicului si emotionalului, mintii si inimii, rationalului si irationalului a intrat demult in uz. Noi toti, din cind in cind, sintem nevoiti sa alegem intre “glasul inimii” si “glasul ratiunii”. Adesea, aceste doua “glasuri” ne sugereaza diferite solutionari, diferite alegeri. Pentru omul modern al civilizatiei occidentale este caracteristica dominarea sferei rationale asupra lumii sentimentelor, solutionarea acestei dispute in favoarea ratiunii. Cu ajutorul ratiunii noi ne planificam cariera, rezolvam problemele financiare, evaluam sansele, acumulam cunostinte, judecam despre ceva. Noi repetam in urma lui Descartes “Eu gandesc, inseamna ca exist”. Ratiunea, logica, intelectul sint necesare pentru reusita in lumea moderna tehnocratica, computerizata. Si, adaptindu-ne acestei lumi, tinzind spre reusita in ea, noi ne cultivam logica, intelectul si rareori avem grija de dezvoltarea sferei emotional-sentimentale, saracind lumea noastra interioara, deoarece bogatia vietii interioare este determinata de calitatea si profunzimea trairilor. Perceperea de catre om a vietii sale ca fericita sau nefericita reprezinta reflectarea starii lui emotionale. Insa perceperea vietii sale ca fiind reusita sau nu depinde de calitatea constiintei si ca instrument si de nivelul de stapinire a lui.

Contrapunerea emotiei intelectului nu intotdeauna este intemeiata. Inca in secolul XIII Roger Bacon a remarcat ca exista doua tipuri de cunoastere, unul – care se obtine prin argumente, al doilea – prin emotivitate (2, pag.129).

“Nici o emotie nu se reduce la emotionalitate curata, abstracta. Orice emotie include unitatea emotivitatii si cunoasterii, intelectualului si afectivului” – scria S.L.Rubinstein (1, pag.156).

“Omul ca subiect care cunoaste lumea si o schimba, … percepe emotiv ceea ce se intimpla cu el si este infaptuit de el, are o anumita atitudine fata de ceea ce il inconjoara. Perceperea emotiva a acestei atitudini a omului fata de ceea ce il inconjoara si constituie sfera de emotii si sentimente. Sentimentul omului este atitudinea lui fata de lume, fata de ceea ce simte si face in forma de nemijlocita traire” (S.L.Rubinstein, 1, pag. 152).

Cuvintul “emotie” vine de le latinescul “emovere” – a nelinisti, a excita.

F.Kruger in lucrerea “Esenta perceperii emotionale” (1, pag.108) scria:

“Ceea ce il bucura pe om, ceea ce il intereseaza, il mihneste, il ingrijoreaza, i se pare nostim, ii caracterizeaza cu mai mult “esenta” lui, caracterul si induvidualitatea lui… Intr-o anumita masura “emotionalul” ne da cunostinte despre alcatuirea lumii spirituale, despre “lumea interioara in intregime”.

Clasificarea emotiilor.

Manifestarile lumii interioare a omului sint extrem de variate. La ele se atribuie si astfel de fenomene diferite ca durerea si ironia, frumusetea si increderea, contactul si dreptatea. Emotiile se deosebesc dupa calitate, intensitate, durata, prefunzime, constientizare, necesitati, complexitate, conditiile de aparitie, functiile indeplinite, influenta asupra organismului, dupa obiectul continutului si orientare (catre sine, catre altii), influenta asupra trecutului si viitorului, dupa specificul exprimarii lor s.a.m.d. (Viliunas). Oricare din aceste masuri poate deveni fundamentala pentru clasificare.
Noi putem aprecia sentimentele, emotiile simtite ca fiind profunde, serioase ori superficiale, usuratice, ca puternice sau slabe, simple sau compuse, latente sau bine controlate.

Cel mai frecvent este intrebuintata divizarea in emotii pozitive si negative.

Emotii pozitive	Emotii negative
Bucuria, simpatia, incintarea, recunostinta, atasamentul, stima, increderea, mindria, entuziasmul, siguranta, exaltarea s.a.m.d.	Tristetea, furia, frica, necazul, deznadejdea, disperarea, regretul, invidia, dezamagirea, mihnirea, plictiseala, vinovatia, zapaceala, supararea, indignarea s.a.m.d.

Dar nu toate manifestarile emotionale se pot atribui uneia din aceste doua grupe. Exista de asemenea si stari emotionale neutral-sentimentale: mirarea, curiozitatea, indiferenta, nelinistea, ingindurarea, simtul raspunderii.
Divizarea emotiilor in pozitive si negative reflecta in primul rind aprecierea subiectiva a senzatiilor percepute.
In plan exterior atit emotiile pozitive cit si cele negative pot duce la urmari si pozitive si negative. Astfel, cu toate ca emotiile miniei sau fricii au adesea urmari negative pentru organism si chiar pentru societate, in anumite cazuri ele pot avea si functie pozitiva de aparare, supravietuire. Astfel de manifestari emotionale pozitive cum sint bucuria si optimismul pot, in unele cazuri, sa se transforme in “entusiasm razboinic”, care poate duce si la urmari negative. In acest mod, in dependenta de situatia concreta, una si aceeasi emotie poate sluji la adaptare si la dezadaptare, poate duce la distructii sau inlesni comportamentul constructiv (2).

Alta caracteristica a emotiilor se refera la conditionarea lor: interioara sau exterioara. Sa stie, ca emotiile de obicei apar in cazurile cind se intimpla ceva important pentru om. Ele pot fi legate atit de reflectarea influentei exterioare, situative (este asa-numita conditionare exterioara), cit si de actualizarea necesitatilor – in acelasi timp emotiile ii semnaleaza subiectului despre schimbarea factorilor interiori (conditionarea interioara).
Emotiile, sentimentele pot fi indreptate catre propria persoana (cainta, multumirea de sine) si catre altul (multumirea, invidia).

Sint evidentiate in grupe separate de fenomene emotionale sentimentele sociale (sentimentul onoarei, datoriei, raspunderii, dreptatii, patriotismului) si simturile estetice (simtul frumosului, maretiei, sublimului, comicului, tragicului).

Dupa S.L.Rubinstein (1, pag. 158-159) exista trei nivele de percepere emotionala:

1. nivelul nefondat al sensibilitatii emotional-afective, legat mai cu seama de necesitatile organice: senzatie de placere-neplacere, de tristete nefondata. La acest nivel, legatura dintre sentiment si obiect nu se constientizeaza.
2. sentimentele fondate (de obiect), legate de perceptia de obiect, actiunea de obiect, spre exemplu, frica este simtita fata de ceva. La acest nivel sentimentul reprezinta expresia in perceptie constienta a atitudinii omului fata de lume. Sentimentele fondate sunt diferentiate in dependenta de sfera – estetice, morale, intelectuale.
3. sentimentele generalizatoare (colective, sintetizatoare), care se inalta de-asupra celor de obiect – simtul umorului, ironiei, maretiei, tragicului. Ele exprima obiectivele conceptiei despre lume a personalitatii.

Printre diverse manifestari ale lumii emotionale a omului este obisnuit sa se evidentieze afectele, propriu-zis emotiile , sentimentele, pasiunile si dispozitiile.

Afect este numit procesul emotional care decurge navalnic si vertiginos, insotit de schimbari si actiuni organice, de cel mai multe ori nesupuse controlului volitiv constient.
Functia regulativa a afectelor consta in formarea experientei specifice - urmelor afective, care determina alegerea comportamentului ulterior referitor la situatii si elementele lor, care anterior provocau afectul (1, pag. 169).
Starea de incordarea emotionala a afectelor adesea duce la aparitia senzatiilor de oboseala si deprimare.

Emotiile sint stari ce au durata mai lunga decit afectele si ele se manifesta mai slab in comportamentul exterior. Emotiile au un caracter situational bine determinat. Ele exprima atitudinea apreciativa a omului fata de situatiile care se creeaza sau posibilele situatii, fata de activitatea sa si manifestarile sale in ea. Emotiile reflecta relatiile care se stabilesc intre motive si nemijlocita activitate de realizare a acestor motive (rolul regulator al emotiilor este descris in lectia “Functiile emotiilor”).

Sentimentele au un caracter mai durabil si mai complex ca emotiile si exprima atitudinea omului fata de realitatea concreta. Ex. dragostea de om, dragostea de tara.
Obiectele sentimentelor pot fi imagini si notiuni care formeaza continutul constiintei morale a omului. Sentimentele inalte se refera la valorile si idealurile spirituale. Ele ocupa un loc important la formarea personalitatii. Sentimentele reguleaza comportamentul omului, pot motiva faptele lui.
Emotiile si sentimentele pot sa nu coincide – astfel, te poti supara pe omul iubit.

Pasiunea este un sentiment puternic, statornic, indelungat. Pasiunea se manifesta printr-o concentrare de intentii si forte, orientate spre un tel unic. In pasiune este puternic reliefat momentul volitiv. Pasiunea inseamna avintul, atragerea, orientarea tuturor aspiratiilor si fortelor personalitatii intr-o unica directie, concentrarea lor asupra unui singur tel.

Dispozitie este numita starea general emotionala a personalitatii. Dispozitia nu tine de obiect, nu se potriveste unui eveniment. Ea este o apreciere emotionala inconstienta de catre personalitate a faptului cum se orinduiesc imprejurarile la momentul dat.
L.I.Petrajitki (1, pag.20) a comparat emotiile, afectele, dispozitia, pasiunea cu urmatoarele imagini: “1) apa pur si simplu; 2) o presiune neasteptata si puternica a apei; 3) o curgere slaba si linistita a apei; 4) o curgere puternica si continua (neintrerupta) a apei intr-o singura albie adinca”.

Concert Goran Bregovic Vineri, 9 mai 2008 la Palatul Culturii

Vineri, 9 mai 2008, Piata Palatului Culturii Iasi, va gazdui, timp de 2 ore, extraordinarul concert sustinut de Goran Bregovic si "Wedding & Funeral Orchestra".


Evenimentul face parte din cadrul programului "Iasi 600" si beneficiaza de intrare libera!